Un astfel de copac creşte în realitate, mai ales sud-estul Asiei. E cunoscut sub numele de “smochinul pagodelor” (Ficus bengalensis) şi e socotit arborele sfânt al budiştilor.
Numele îi vine de la faptul că uneori preoţii, dornici de umbră şi adăpost, îl însămânţează în peretele sau acoperişul de lemn al pagodelor. Fiind un copac nefixat în pământ prin rădăcini subterane, sămânţa lui încolţeşte uşor pe acest suport întâmplător. Dând de umezeală, din sămânţă se naşte o coardă care se dezvoltă rapid, formând din loc în loc rădăcini aeriene. Copacul îşi desfăşoară lateral coroana. Fiecare ram dă naştere câtorva rădăcini adventive care îl susţin şi îl hrănesc. Ramurile se lungesc treptat şi din loc în loc trimit spre pământ alţi stâlpi, astfel că după 200-300 de ani, dintr-un singur trunchi ia naştere pe o suprafaţă de 2-4 ha o întreagă pădure.
Sub cortul ei verde se poate adăposti un sat întreg. Privit de departe, el pare un imens templu susţinut de sute de coloane de diferite grosimi.